Shopping Cart
Ingrijirea tenului iarna

Ingrijirea tenului iarna – 5 sfaturi de la specialisti

Nu stiu daca tie iti place iarna, dar mie sigur nu imi place. Fiind nascuta in miezul verii, ador soarele si zilele lungi in care ma pot plimba pana la lasarea intunericului.

Ingrijirea tenului iarna implica cateva schimbari in rutina ta zilnica

Asa cum fiecare sezon vine cu schimbarile sale, te-am obisnuit deja ca trebuie sa faci si tu cateva schimbari in ceea ce priveste ingrijirea tenului iarna. Oscilatiile bruste de temperatura (prin trecerea de la aerul cald din interior, la aerul rece de afara), nu fac decat sa usuce si sa irite pielea. Si daca nu-i acorzi atentia cuvenita, aceasta poate deveni mai sensibila, se poate declansa cuperoza sau pielea poate sa se rideze mai rapid. De asemenea, aerul cald din incaperi poate deshidrata mult mai repede tenul. Astfel secretia de sebum scade cu pana la 30% in sezonul rece. Rezultatul: bariera hidrolipidica este subtiata (aceasta are un rol important de protectie).

Cu toate ca pasii pe care ii urmam zilnic nu se modifica, trebuie sa alegem cu mai mare atentie produsele pe care le aplicam zilnic.

Cele 5 sfaturi esentiale pentru ingrijirea tenului iarna

Poate este momentul sa schimbam spuma sau gelul demachiant (care sunt foarte astringente) cu un lapte demachiant, care sa ofere un plus de hidratare. Tonicul trebuie sa fie si el bland si hidratant. Crema trebuie sa aibe un continut de lipide mult mai mare. Astfel se reface bariera protectoare si se mentine apa la nivelul epidermului.

Acum este momentul (daca nu ai folosit in trecut) sa adaugi in rutina ta un ser fie cu Vitamina C, A, E, F, Acizi grasi Omega 3 și Omega 6, fie cu Acid Hialuronic sau Colagen. Avand o masa moleculara mai mica pot patrunde pana in straturile profunde ale pielii.

O alta schimbare pe care ar trebui sa o faci in sezonul rece este sa inlocuiesti exfoliantul abraziv cu unul enzimatic. Astfel nu supui pielea la un stres si mai mare, dar in acelasi timp cu produsul potrivit reusesti sa indepartezi eficient celulele moarte de la suprafata tenului.

Si foarte important, nu renunta la masti. Acestea trebuie incluse in ingrijirea tenului iarna. Fie ca iti cumperi masti servetel, fie ca iti faci singura masti in casa (cu miere, banane, avocado), macar o data pe saptamana acorda-ti acest rasfat.

Sfat pentru un stil de viata sanatos

Alimentatia este la fel de importanta! Nu renunta la fructele si legumele de sezon, la supele calde, pline de nutrienti, la ceaiurile aromate care aduc un plus de hidratare, la odihna (care este esentiala in orice anotimp pentru un ten sanatos). Nu uita si de pielea de pe maini si de buze. Acestea fiind cele mai expuse au nevoie de un plus de hidratare. Poarta manusi si nu-ti uita balsamul de buze hidratant acasa!

PS: Iti doresc sa ai sarbatori minunate si linistite alaturi de familie! Si ne reauzim in anul urmator cu sfaturi si idei pentru un ten mereu sanatos.

Sibel Grigore – Estetician Organic

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.