Shopping Cart
Termen valabilitate cosmetice BioAleea

Termen de valabilitate cosmetice – ce trebuie sa stim

In ultimul timp am tot fost intrebata “pana la urma cum sta treaba cu acest termen de valabilitate la cosmetice?”. Asa ca m-am gandit sa vin in intampinarea voastra cu cateva clarificari.

Toti producatorii de cosmetice din UE trebuie sa se ghideze dupa Regulamentului CE nr. 1223/2009 cand vorbim de termen de valabilitate la produse cosmetice. Aceasta directiva europeana ne spune urmatoarele despre data de minima durabilitate:

Simbol termen valabilitate cosmetice BioAleea
  • Indicarea datei de minima durabilitate nu este obligatorie pentru produsele cosmetice cu o durabilitate mai mare de 30 de luni. Asemenea produse sunt insotite de indicarea duratei de utilizare dupa deschidere pentru care produsul este sigur si poate fi folosit fara a avea efecte nocive asupra consumatorului. Aceasta informatie se indica, cu exceptia cazului in care conceptul de durabilitate dupa deschidere este irelevant, prin simbolul unui capac deschis urmat de durata de utilizare (in luni si/sau ani).
Data de valabilitate produse cosmetice BioAleea
  • Pentru produsele cu o durabilitate mai mica de 30 de luni, data de minima durabilitate este exprimata clar si indica fie luna si anul, fie ziua, luna si anul, in aceasta ordine. Dupa caz, aceste informatii sunt completate de indicarea conditiilor care trebuie satisfacute pentru a garanta data de minima durabilitate mentionata. Aceasta data este inscriptionata langa simbolul clepsidrei.

Data de minima durabilitate nu este si data de expirare. Ea ne ofera informatii cu privire la perioada pana la care produsul isi mentine functiile si structura nealterate in cazul unei depozitari corespunzatoare. Un produs poate fi folosit in siguranta si dupa expirarea acestei perioade.
Daca produsele cosmetice sunt depozitate conform specificatiilor si nu sunt lasate cu ambalajul deschis acestea isi vor mentine proprietatile pe o perioada minima cu cea specificata de producator.

Verificare termen valabilitate cosmetice – cum?

Pentru noi ca si consumatori este foarte simplu sa ne dam seama daca un produs cosmetic este inca utilizabil.

Tot ce trebuie sa facem este sa fim atenti la urmatoarele:
• Daca s-au separat ingredientele din produs;
• Daca s-a schimbat aspectul produsului, consistenta, culoarea, textura;
• Daca produsul miroase dubios (ranced, acru, intepator, etc.)
.

De retinut!
  • In timp parfumul din produsele cosmetice natural-organice poate sa se diminueze sau sa dispara complet. De ce? Parfumurile sunt obtinute din uleiuri esentiala sau sunt cu risc scazut alergenic.
  • Cand vorbim de produse natural-organice este posibil ca ingredientele sa se separe in ambalaj. In mod normal acestea se omogenizeaza in momentul in care sunt agitate bine. In astfel de cazuri producatorul face mentiunile necesare pe ambalaj.

In acelasi timp produsele trebuie sa aiba inscriptionate pe ele numarul de lot sau numarul de referinta pentru identificarea acestuia. In cazul in care, din motive de ordin practic, acest lucru este imposibil din cauza dimensiunii prea mici a produselor cosmetice, astfel de informatii trebuie sa apara numai pe ambalaj.
Numarul de lot poate sau nu sa contina data de fabricatie, insa acest lucru nu este obligatoriu. Fiecare producator are propriul lui format de notare a lotului. Numarul de lot este un identificator.

Ce trebuie sa stiti este ca un producator care respecta cerintele regulamentului UE si care isi respecta si clientii are o fisa completa si complexa despre fiecare produs si lot. El are obligativitatea de a pastra aceasta fisa minim 10 ani de la data ultimului lot introdus pe piata. In acelasi timp producatorii corecti tin in laborator mostre din fiecare lot produs. O data ce s-a atins minimul de 30 de luni se efectueaza teste de stabilitate pentru a confirma ca produsul isi mentine proprietatile si este in continuare sigur pentru utilizare.

Speram ca am clarificat intrebarea despre termenul de valabilitate la cosmetice. Daca mai aveti intrebari le asteptam aici.

2 comments

  1. Madalina

    Buna ziua.am cumpărat un serum gerovital H3 și langa simbolul clepsidrei pune acest număr 092321 și nu știu să-l citesc.va mulțumesc

    1. Buna ziua, in magazinul nostru nu comercializam produse de la Gerovital, prin urmare nu avem cum sa va ajutam cu o informatie la solicitarea dvs. Sugestia noastra este sa luati legatura direct cu producatorul pentru a obtine informatiile dorite. O zi minunata!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.